Orban pornește atacul: Vom demara dezbateri pentru a mobiliza întreaga societatea împotriva propunerilor PSD

Orban pornește atacul: Vom demara dezbateri pentru a mobiliza întreaga societatea împotriva propunerilor PSD
Publicat: 03/07/2017, 15:30
Actualizat: 03/07/2017, 17:12

„Am hotărât să demarăm ample dezbateri cu mediul de afaceri, cu toate persoanele care sunt afectate negativ de propunerile de modificare a legislației (propuse de PSD-nr.), astfel încât să mobilizăm întreaga societate împotriva acestor măsuri care riscă să arunce România în criză economică. Vom organiza atât la București, cât și în toată țara întâlniri, dezbateri cu tot ce înseamnă mediul de afaceri, oameni aparținând profesiilor liberale, cu manageri companiilor private, cu persoane care sunt afectate negativ și, mai ales, cu orice persoană care este conștientă de riscurile enorme pe care le va presupune adoptarea unor astfel de măsuri”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban.

Ludovic Orban a afirmat că la dezbateri vor fi invitați și reprezentanții partidelor parlamentare.

„Nu cred că un program anti-liberal, un program socialist, care este, de fapt, un program împotriva mediului de afaceri, împotriva oamenilor care investesc, care creează plus valoare poate fi susținut de parlamentari ai altor partide în cadrul coaliției majoritare”, a spus Orban.

PNL va face și o campanie de informare cu privire la efectele „extrem de grave” pe care măsurile propuse de PSD le-ar putea avea asupra economiei.

„Aceste măsuri fiscale care vor duce la închiderea a zeci de mii de companii, care vor alunga din România mii, poate zeci de mii de comapnii. Gândiți-vă la declarații care au fost date de firme extrem de importante care au anunțat decizia de relocare în cazul în care vor fi adoptate aceste măsuri fiscale. De asemenea, vom pierde extrem de multe investiții pentru că la ora actuală România prezintă un interes foarte mare pentru foarte multe companii care vor să investească și sunt convins că foarte multe dintre acestea vor decide să nu mai investească în România”, a spus Orban.

Liderul PNL a aprecitat că măsurile propuse de PSD sunt niște „aberații economice”.

„Până la urmă, cei care lucrează în sectorul public de unde să li se plătească salarii dacă fug companiile din România și dacă se reduce volumul de servicii și produse realizate în România. Chiar și pensionarii, de unde să li se plăteacsă pensii dacă se reduce numărul de angajați, dacă pleacă companiile din România, dacă își închid porțile zeci de mii de companii? Efectele vor fi catastrofale pentru toate categoriile de populație și, din cauza asta, transmitem un mesaj extrem de serios către toți românii să se opună acestor aberații fiscale care pot să pună pe butuci economia românească”, a spus Orban.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Michael Mosley, medicul care a inventat dieta 5:2 și a schimbat felul în care mâncăm
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a...
România, ocolită de turiștii străini. Motivul pentru care nu vor să-și facă vacanța la noi...
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Alegeri locale 2024. Rezultate parţiale şi paralele: cine sunt primarii din marile oraşe
Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca, Iași,...
Înduioșător! Ce era scris pe tricourile purtate de părinții Patriziei și a Biancăi, la înmormântarea...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce este prioritatea între benzi? Cine are drept de trecere pe un drum cu 3...
Alegeri Timişoara. Dominic Fritz: Astăzi stăm în faţa timişorenilor ca învingător / Fritz 49% -...
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Maghiarii au dat lovitura în TRANSILVANIA. Victoria a fost anunțată CHIAR ACUM: De 20 de...
Exclusiv. Dan Petrescu, probleme cu mobilitatea. Cum a fost surprins antrenorul
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a...
Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca, Iași,...
Rebecca și Antoni, sărut în camera roșie. Cum a reacționat Bogdan la vederea imaginilor. „Nu...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
Acest copil a ajuns să aibă la degetul mic întregul destin al Rusiei
×